Singapore

Singapore (partea a 2-a)

Imediat ce am ajuns în oraș, ceva mi-a amintit totuși de faptul ca în România, cel puțin calendaristic :), iarna urmează să vină și sărbătorile de iarnă sunt aproape chiar și pentru singaporezi. Nu, nu a început brusc să ningă…..

După ce m-am distrat puțin pe seama decorului hibernal la o temperatura de aprox. 27°C, m-am scuturat repede și mi-am propus să nu mă gândesc la peisajul iernii bucureștene, care nu este tocmai un vis frumos. 🙂

Nu știu cum sunt sunt toate hotelurile din Singapore, dar am o vagă banuială că marea majoritate sunt cel puțin la fel de spectaculoase ca cel în care am stat. Hotelul Marina Mandarin Singapore îți oferă cam tot ce ți-ai putea dori, de la o priveliște minunată la servicii de standarde ridicate, dar nu este de mirare fiind un hotel de 5 stele. Totuși, cel care se vedea de la fereastra camerei mele, Marina Bay Sands, era cu siguranță mult mai spectaculos și este o emblemă a orașului Singapore:

Acoperișul, în formă de vas de croazieră, este de fapt o piscină cu o lungime de aprox. 150 de metri, din care, în timp ce te relaxezi, poți admira orașul de la înălțimea celor 57 de etaje:

infinity-pool-banner-day

În intervalul dintre cele două poze făcute hotelului-vapor de la fereastra camerei mele, m-am bucurat de un tur de oraș (în timpul căruia recunosc că am ațipit cam 20 de minute :D). Dar, pentru că nu am dormit chiar tot timpul, nu am avut cum să nu remarc clădirile simbol ale orașului, care, deși găzduiesc instituții cât se poate de comune (muzee, săli de spectacole etc), au arhitecturi impresionante.

Turul de oraș s-a finalizat cu o vizită la Grădina Botanică din Singapore, recunoscută pentru Parcul Orhideelor. Pentru mine, care locuiesc într-o țară în care orhideea este o floare relativ rară și sofisticată, a fost o experiență inedită să mă trezesc în mijlocul unei „invazii” de orhidee. Dar, deși singaporezii consideră și ei orhideea o plantă deosebită, o plantă simbol pe care o folosesc pentru a onora diferite locuri, persoane sau evenimente (numind unele soiuri în funcție de acestea), orhideea e totuși un fel de păpădie asiatică :), adică oriunde întorci privirea vezi orhidee. Atât de multe orhidee:

Seara, oboseala nu m-a lăsat să mă bucur de imaginea orașului, dar m-am bucurat de pozele făcute de alții:

Merlion, o creatură cu cap de leu și coadă de pește, este cu siguranță cel mai cunoscut simbol singaporez. Cinci astfel de statui tronează în diferite locații:

– statuia originală, care măsoară cam 9 metri și care este este localizată în Parcul Merlion din Singapore;

– o statuie mai mică, de aproximativ 2 metri, situată în spatele primei statui;

– statuia gigant, care măsoară nu mai puțin de 37 m, localizată în Parcul Merlion de pe insula Sentosa (o insula ce ține tot de Singapore, pe care am vizitat-o și care este o atracție turistică în sine);

– încă două statui, fiecare a câte 3 metri, în diferite alte locații.

Cei mai cunoscuți și mai vizitați Merlioni rămân cel original și gigantul de pe insula Sentosa:

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s